Colossus
Administrator
 Inregistrat: acum 19 ani
Postari: 30
|
|
PROTECTIA HARDWARE Functionarea computerului poate fi afectata si de defectiunile fizice pe care le pot suferi componentele sale hardware (electronice, optice si mecanice), sau de montarea gresita a acestor componente si suprasolicitarea lor. De aceea, utilizatorul trebuie sa acorde atentie unor masuri simple de protectie si sa respecte anumite instructiuni de utilizare a computerului, unele fiind general valabile pentru aparatura electronica. Protectia la supratensiuni sau supracurenti. În reteaua de alimentare cu energie electrica pot aparea, accidental, supratensiuni sau supracurenti care pot distruge unele componente electrice si electronice ale computerului. Se recomanda ca priza electrica din care se alimenteaza computerul sa aiba o împamântare buna, astfel încât suprasarcinile din retea sa se poata descarca la pamânt si nu pe componentele aparaturii. Aceasta masura se recomanda, de fapt, pentru întreaga instalatie electrica a unei cladiri, deoarece orice aparat electric este predispus la defectari daca îi lipseste împamântarea. Ea trebuie realizata de catre electricianul care se ocupa de întretinerea instalatiei electrice. O alta solutie pentru protejarea aparaturii la variatii ale parametrilor din reteaua electrica este prin folosirea unui stabilizator care sa mentina o alimentare cu energie la parametri cât mai constanti si între anumite limite. Protectia la pene de curent. Daca alimentarea cu energie electrica se întrerupe brusc, unele componente electronice din computer pot avea de suferit si se pot defecta, si poti avea surpriza ca, dupa o pana de curent, computerul nu mai porneste sau functioneaza defectuos. Exista si riscul de a se pierde instantaneu date care erau procesate în momentul întreruperii. O solutie eleganta pentru a preveni astfel de accidente consta în folosirea unei surse de curent de rezerva (UPS), care sa mentina computerul în functionare în cazul în care alimentarea de la priza este întrerupta. O astfel de sursa are o durata limitata de functionare din momentul întreruperii curentului (de obicei de ordinul zecilor de minute sau al orelor, dar asta depinde de capacitatea ei si de consumul total al dispozitivelor alimentate de ea) pentru ca este vorba de o baterie care se descarca destul de repede. Totusi, ea îti va permite, daca vezi ca s-a întrerupt curentul, sa închei lucrarile în curs si sa opresti normal computerul. O alta solutie pentru a avea energie electrica, în cazuri mai speciale, este folosirea unui grup electrogen, dar aceasta solutie nu este practica decât acolo unde consumul de energie al aparaturii care nu trebuie sa se opreasca este suficient de mare ca sa justifice cheltuiala. Oricum, aceste solutii sunt accesibile de obicei doar pentru firmele care îsi permit asemenea investitii. Un utilizator casnic rareori va apela la folosirea unui UPS, si majoritatea lucreaza acasa fara a-si putea proteja aparatura fata de penele de curent - asta este! Temperatura ambianta. Ca orice aparat cu componente electronice, si computerul poate functiona bine doar între anumite limite de temperatura. Acestea pot varia de la un computer la altul, dar ideal ar fi sa se asigure pentru încaperea în care se gasesc computere o temperatura cât mai constanta si cât mai apropiata de temperatura normala (21 de grade Celsius). La temperaturi prea scazute (daca este tinut iarna într-un mediu fara încalzire) sau prea ridicate (mai ales vara în perioadele caniculare), functionarea componentelor sale poate deveni defectuoasa, si pot aparea probleme imprevizibile, de la simple blocaje ale programelor, necesitând repornirea lor sau a computerului, pâna la refuzul lui de a mai porni. Daca transporti computerul iarna prin ger, nu-l porni imediat ce ai ajuns într-o încapere, ci da-i un timp (15-30 de minute) în care componentele sale electronice sa ajunga la o temperatura mai apropiata de cea ambianta. Ventilatia interna. Anumite componente din computer (sursa de alimentare, microprocesorul, unele placi grafice) se încalzesc foarte repede si intens în functionare, chiar la o temperatura ambianta normala, si au nevoie de racire permanenta, pentru aceasta fiind dotate cu mici ventilatoare plasate în computer si cu radiatoare de caldura. Zgomotul facut de ventilatoare este o buna dovada a faptului ca ele functioneaza, si în mod normal trebuie sa se auda ca un fâsâit usor, care nu deranjeaza, sau ca un bâzâit foarte slab. Ventilatorul sursei are iesirea de aer prin spatele computerului, si daca pui palma în dreptul ei, poti sesiza imediat daca functioneaza, simtind curentul de aer. Dar cel de pe procesor si cel de pe placa grafica nu mai sunt sesizabile decât dupa zgomot. Daca observi ca zgomotul ventilatorului nu se mai aude, sau daca a devenit prea puternic, sau daca nu mai simti curentul de aer iesind prin spate, aceste lucruri trebuie sa te puna în garda si sa apelezi la un tehnician pentru verificarea ventilatoarelor. Altfel, componentele supraîncalzite mai pot functiona o vreme dar în orice moment se pot defecta iremediabil. Protectia la umiditate si vapori. Nu plasa computerul într-un mediu cu umiditate ridicata, sau unde exista vapori corozivi. Aceasta poate provoca o corodare rapida a contactelor electrice si deci o uzura prematura a componentelor. De asemenea, fereste-l de contactul cu lichide. Nu lucra cu mâinile ude, tine ceasca de cafea departe de tastatura si fereste-te sa versi lichide pe componentele computerului. Stergerea cu apa a carcasei sau a altor componente este riscanta, deoarece apa poate patrunde în interior unde poate afecta componentele electronice. Pentru curatenia exterioara a computerului se recomanda folosirea unei cârpe sau a unei pensule usor umezite cu alcool tehnic, care se evapora repede, iar stergerea se va face când computerul este oprit, cu atentie pentru a se evita scurgerea de lichid în carcasele componentelor. La transport, nu lasa ploaia sa atinga componentele computerului. Daca nu lucrezi zilnic în interiorul carcasei, nu lasa cutia computerului fara carcasa de protectie, sau cu carcasa pusa neglijent. Protectia la praf si suspensii. Nu plasa computerul în locuri unde exista praf sau fum, sau alte suspensii în aer. Ele pot sa se depuna pe contactele electrice, afectându-le functionarea în timp, sau se pot depune pe capetele de citire ale unitatilor floppy sau CD-ROM si pe suprafetele discurilor, împiedicând citirea sau scrierea corecta a acestora. Protejeaza dischetele si CD-urile de praf si fum, prin tinerea lor în cutii sau învelitori adecvate. Daca se scoate sau se înlocuieste vreo componenta din computer, ai grija ca deschiderile ramase în spatele cutiei sa nu ramâna neacoperite, deoarece prin ele poate sa patrunda praf, sau chiar obiecte mici ori insecte. Nu este recomandat sa se fumeze în încaperea unde se afla un computer, deoarece în timp pot aparea depuneri chimice pe suprafetele conductoare ale placilor, ceea ce poate provoca disfunctionalitati. Operarea nonviolenta si cu atentie. Desigur, computerul trebuie protejat si fata de toanele operatorului uman sau fata de neglijenta lui în miscari. Lucrând nervos pe computer, ai prilejul sa defectezi unele componente mecanice printr-o actionare prea violenta a lor. De pilda, daca apesi brutal pe taste (unii sunt obisnuiti asa de la masinile de scris, ale caror clape trebuiau apasate rapid si cu forta), le poti strica repede. Tastaturile folosite frecvent la jocuri se uzeaza foarte repede - dupa o luna îti trebuie o tastatura noua. De asemenea, actioneaza atent butoanele de pe cutia computerului. O actionare violenta le poate determina ruperea. Nu forta introducerea dischetei în unitate daca nu intra - probabil ai pus discheta gresit, si unitatea o refuza, iar daca insisti vei strica si unitatea de discheta, si discheta. Ai grija si când pui un CD în unitatea CD-ROM, ca sa se aseze corect în lacasul de pe platan - altfel risti sa zgârii CD-ul si chiar sa strici unitatea CD-ROM. Evita fortarea mecanismelor cu unelte rigide, improvizate, si nu introduce sârme sau alte obiecte metalice în cutie prin fantele de aerisire. Dupa cum se vede, pe lânga câteva masuri mai tehnice, majoritatea sunt masuri de bun simt, care - pentru un om traind în era electricitatii - ar trebui sa tina de cultura generala. Uneori, însa, am avut surprize cu computere care s-au defectat tocmai din cauza nerespectarii acestor masuri simple. În asemenea cazuri, când este evidenta neglijenta operatorului, exista chiar riscul de a se pierde garantia computerului, si firma furnizoare este în drept sa refuze înlocuirea componentelor defectate cu buna stiinta sau din neglijenta si operare gresita. În concluzie, o buna parte din buna functionare a computerului tau depinde de masurile pe care le iei tu însuti. Nimeni nu este dator sa-ti repare gratuit ceea ce ai stricat, si este bine daca, facând o astfel de greseala, înveti din consecintele ei sa n-o mai repeti
|
|